Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, a avut o întâlnire la Palatul Victoria cu o delegație de rang înalt a Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), condusă de Charlotte Ruhe, director general pentru Europa Centrală și de Sud-Est. Discuțiile s-au concentrat pe proiectele în curs de derulare și pe identificarea unor noi direcții de colaborare.
În cadrul discuțiilor, părțile au analizat progresul investițiilor finanțate de BERD în țară, precum și inițiativele viitoare privind infrastructura municipală și creșterea capacității de absorbție a fondurilor europene. De asemenea, s-au abordat metode de îmbunătățire a gestionării resurselor financiare și de implementare eficientă a proiectelor, în beneficiul comunităților locale și al economiei naționale.
Un punct important al discuției a fost Portul Giurgiulești din Republica Moldova, aflat într-un proces de achiziție internațională coordonat de BERD. România și-a exprimat interesul de a se alătura acestui demers, în strânsă coordonare cu partea moldovenească, cu scopul de a sprijini dezvoltarea regională și conectivitatea pe Dunăre și Marea Neagră.
Prim-ministrul a apreciat implicarea constantă a BERD în România, evidențiind proiecte recent aprobate, printre care un program de eficiență energetică pentru clădirile publice din Brașov, modernizarea sistemului de termoficare din Timișoara și dezvoltarea de proiecte fotovoltaice în județele Dolj și Olt.
La întâlnire au mai participat reprezentanți ai Guvernului României, printre care Șeful Cancelariei Prim-Ministrului și Ministrul Transporturilor și Infrastructurii.