Președintele sirian Ahmed al-Sharaa se confruntă cu o criză profundă a autorității, în contextul în care multiple comunități etnice și religioase cer autonomie sporită și resping controlul centralizat de la Damasc. După doar șase luni de la preluarea puterii, noul lider vede cum viziunea sa de Sirie unitară se sfărâmă în fața realităților pe teren.
Violențele împotriva comunităților alawite și druze au escaladat, iar masacrele din provinciile periferice au întărat opoziția față de regim. Aceste acțiuni, deși condamnate oficial de Damasc, au fost atribuite facțiunilor jihadiste loiale lui Sharaa, generând neîncredere masivă în rândul minorităților.
Comunitatea druză apare divizată: o facțiune acceptă negocieri cu guvernarea centrală, în timp ce alta, sprijinită de Israel, respinge orice colaborare. Pe de altă parte, kurzii, deși sunniți, privesc cu suspiciune regimul datorită legăturilor acestuia cu Turcia – vechiul lor dușman.
În august, la Al-Hasakah, a avut loc o conferință semnificativă care a reunit reprezentanți ai principalelor minorități. Scopul a fost promovarea descentralizării și crearea unei structuri federale, în care fiecare regiune să își păstreze autonomia. Această inițiativă a fost respinsă categoric de ministrul de externe sirian, care a reiterat angajamentul față de statul unitar.
Analiștii avertizează că un regim federal ar putea destabiliza și mai mult țara, transformând-o într-un conglomerat de entități slabe și susceptibile la influențe externe. Între timp, țări precum Qatar și Turcia urmăresc cu atenție evoluțiile, fiecare având interese economice și strategice distincte în regiune.
Pe plan intern, autoritățile au încercat să demonstreze acțiune prin arestarea unor suspecți implicați în violențe, dar măsurile par insuficiente pentru a recâștiga încrederea publică. Pentru minorități, perspectiva controlului direct al forțelor loiale lui Sharaa rămâne inacceptabilă.
Situația actuală sugerează că regimul de la Damasc se află la un punct critic. Fără reconciliere internă și fără încrederea grupurilor etnice, viabilitatea sa pe termen lung devine tot mai incertă.
