Președintele sirian Ahmed al-Sharaa se confruntă cu una dintre cele mai grave crize de la preluarea puterii, în contextul în care tensiunile interetnice și cererile de autonomie regională amenință să fragmenteze țara. După doar șase luni de la instalarea la Damasc, noul lider vede cum viziunea sa de stat centralizat se lovește de realitățile unui teritoriu profund divizat.
În ciuda faptului că provine din majoritatea sunnită, Sharaa nu a reușit să câștige încrederea comunităților minoritare. Actele de violență împotriva alawiților și druzilor, deși negate oficial de autorități, au creat un climat de neîncredere și teamă. Evenimentele din provinciile Latakia, Tartus și Sweida au demonstrat că reconcilierea națională rămâne un obiectiv îndepărtat.
Problema kurdă reprezintă un alt capitol delicat. În ciuda discuțiilor despre integrarea Forțelor Democratice Siriene în armata națională, negocierile au intrat într-un impas. Kurzii, care și-au amintit experiența traumatică cu ISIS, privesc cu suspiciune apropierea dintre Damasc și Ankara.
Conferința de la Al-Hasakah din august a marcat un moment semnificativ, reunind reprezentanți ai minorităților îngrijorate de viitorul lor. Cererea de descentralizare și federalizare a statului sirian a fost respinsă categoric de guvern, care insistă asupra modelului de stat unitar.
Analiștii observă că Sharaa se află la o răscruce dificilă. Pe de o parte, are nevoie de sprijinul facțiunilor jihadiste loiale, iar pe de altă parte, trebuie să calmeze temerile minorităților și ale comunității internaționale. Susținătorii săi regionali, inclusiv Turcia și Qatar, urmăresc cu preocupare evoluția situației.
Viitorul Siriei pare să se decidă între două opțiuni diametral opuse: menținerea modelului centralizat, cu riscul de a amplifica rezistența minorităților, sau acceptarea unui aranjament federal care să recunoască diversitatea etnică și religioasă a țării. Fiecare variantă aduce cu sine pericolul destabilizării și chiar al dezintegrării naționale.
În acest context, arestările unor suspecți implicați în violențe intercomunitare par insuficiente pentru a restabili încrederea. Pentru multe minorități, prezența forțelor de securitate ale regimului pe teritoriile lor reprezintă o amenințare directă la adresa siguranței și autonomiei.
Criza actuală demonstrează că schimbarea regimului la Damasc nu a rezolvat contradicțiile profunde ale societății siriene, ci le-a adus în prim-plan cu o urgență nouă. Viitorul țării depinde de capacitatea liderilor de a găsi un echilibru între unitatea națională și respectarea diversității.
