Autoritățile americane au dispus retragerea de pe piață a unor loturi de creveți congelați, importați din Indonezia, după ce analizele vamale au detectat prezența cesiului-137, un radioizotop cu potențial radioactiv. Produsele au fost comercializate în 13 state americane prin rețeaua de supermarketuri Walmart.
Agenția Americană pentru Alimente și Medicamente (FDA) a precizat că nivelurile de radioactivitate detectate sunt minime și că produsele nu reprezintă un pericol imediat pentru consumatori. Cu toate acestea, decizia de retragere a fost luată ca măsură de precauție, deoarece expunerea prelungită la radiații, chiar și în cantități mici, poate crește riscul de afectări ale sănătății.
În plus, autoritățile au menționat că produsele au fost procesate în condiții nesatisfăcătoare, ceea ce a contribuit la luarea acestei decizii. Consumatorii care au achiziționat creveții respectivi sunt îndemnați să nu-i consume și să-i returneze punctelor de vânzare.
Compania importatoare, PT. Bahari Makmur Sejati, este sub investigație, iar măsurile necesare pentru prevenirea unor incidente similare vor fi implementate.