Echipele de specialiști au finalizat repararea unei conducte magistrale de termoficare, avariate duminică seară în zona Podului Mihai Bravu. În urma intervenției, sistemul de distribuție a apei calde a intrat într-o etapă delicată de reumplere și echilibrare, proces care ar putea dura până la 12 ore.
Conducta, care are un diametru de un metru și o vechime de aproximativ patru decenii, a fost remediată, însă reînceperea alimentării se face progresiv pentru a evita noi fisuri sau spărturi. Specialistii explică faptul că rețeaua primară, cu o lungime de circa 100 de kilometri, necesită o încărcare controlată atât pe conducta de tur, cât și pe cea de retur, urmată de echilibrarea hidraulică a întregului sistem.
Situația a afectat zeci de mii de locuitori din sectoarele 2, 3 și 4 ale Capitalei, care au rămas fără apă caldă încă de duminică seară. Compania responsabilă de termoficare a solicitat înțelegere pentru disconfortul creat și a asigurat că toate eforturile sunt concentrate pentru revenirea la normal în condiții de siguranță.