În ultimii doi ani, spațiul media occidental a fost captat de o narativă puternică, una care pare să îmbrățișeze cu uimitoră ușurință poveștile promovate de grupări extremiste. Dacă Hamas declară că un militant ucis era de fapt jurnalist, atunci acest lucru este preluat și difuzat ca adevăr. Dacă se susține că Israelul vizează doar civili, această afirmație capătă rapid amploare, deși realitatea pe teren este adesea mult mai complexă.
Un exemplu recent vine de la un editor de prestigiu al BBC World, care a preluat și răspândit concluziile unui studiu susținând că în Gaza au murit mai mulți jurnaliști decât în cele două războaie mondiale, Vietnam, Iugoslavia și Afganistan la un loc. Afirmația a fost rapid contestată, deoarece cifrele oferite nu țin cont de numeroși jurnaliști uciși în alte conflicte majore, precum Holocaustul sau Al Doilea Război Mondial, unde pierderile în rândul presei au fost semnificative.
Totuși, astfel de mesaje, deși discutabile, capătă viață proprie în mediile digitale și devin adevăruri aparent incontestabile pentru publicul larg. Ceea ce îngrijorează este faptul că aceste narrativi sunt adesea alimentate fie de susținătorii mișcărilor radicale, fie de entități finanțate din surse cu interese regionale clare, fie chiar de grupări teroriste care își folosesc propriile canale de comunicare.
Propaganda nu rămâne fără efecte. Ea influențează nu doar opinia publică internațională, ci pătrunde și în comunitățile evreiești, unde câteva grupuri marginale încep să adopte poziții extreme. De asemenea, are impact asupra societății israeliene, atingând chiar și instituții fundamentale precum armata.
Ironia supremă constă în faptul că singura metodă de a contracara acest val de dezinformare ar fi jurnalismul autentic, bazat pe verificare, scepticism și rigoare. Însă, din păcate, mulți aleg calea mai ușoară a replicării unor știri neverificate, contribuind la perpetuarea unor narative distorsionate.
O altă problemă majoră este tendința unor comentatori și canale media de a crea false echivalențe între teroarea jihadistă și răspunsul democratic al unui stat suveran. Această relativizare morală nu face decât să confunde și să divizeze, făcând ca susținerea luptei împotriva terorismului să pară, pentru unii, o poziție controversată – ceea ce nu ar trebui să fie cazul.
În final, succesul acestor campanii de influență ne obligă să reflectăm asupra maleabilității percepției publice și a pericolului pe care îl reprezintă manipularea informațională. Iar pentru comunitățile vizate direct, cum este cea evreiască, această realitate poate pune semne serioase de întrebare cu privire la siguranță și stabilitate pe termen lung.
