În perioada 22-28 septembrie, Bucureștiul găzduiește cea de-a XV-a ediție a Festivalului Internațional de Film Experimental (BIEFF), un eveniment ce aduce în prim-plan peste 60 de producții de scurt și lungmetraj, multe dintre acestea fiind prezentate pentru prima dată în țara noastră. Proiecțiile vor avea loc la Cinema Elvire Popesco, Cinemateca Eforie și Cinema Union.
Sub genericul „Teren Comun”, festivalul propune o explorare a modalităților prin care cinematografia poate contura spații de convergență între diferite realități și perspective. Într-un context global marcat de fragmentare și individualism, BIEFF invită publicul să descopere puncte de întâlnire acolo unde par să domnească doar diviziuni.
Printre lucrările de excepție din acest an se numără „With Hasan in Gaza” al regizorului palestinian Kamal Aljafari – film care va deschide festivalul -, precum și „Dry Leaf” al georgianului Alexandre Koberidze, realizat integral cu un telefon mobil vechi de peste un deceniu. De asemenea, va fi evidențiată creația colectivului argentinian El Pampero Cine, cu regizori precum Laura Citarella sau Mariano Llinas.
Abonamentele vor fi disponibile în curând pe platforma Eventbook, iar programul complet va fi anunțat pe site-ul oficial. Evenimentul este organizat de Asociația Culturală Manekino, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei și al Primăriei Sectorului 1.