Președintele Volodimir Zelenski și secretarul general al NATO, Mark Rutte, au cerut vineri, în mod public, aliaților Ucrainei să ofere garanții clare și ferme de securitate, similare cu cele oferite de articolul 5 al Tratatului Nord-Atlantic. Mesajul a fost transmis cu urgență, în contextul în care discuțiile privind un potențial acord de pace cu Rusia capătă contur.
Zelenski a evidențiat că negocierile privind aceste garanții se desfășoară zilnic și a subliniat necesitatea unor măsuri concrete, nu doar simbolice. El a menționat că sprijinul militar, inclusiv livrarea avioanelor F-16, este esențial, dar insuficient fără angajamente clare privind apărea spațiului aerian și a zonei maritime.
Pe de altă parte, Mark Rutte a propus o abordare în două etape: întărirea capacității militare a Ucrainei, urmată de angajamente ferme din partea Statelor Unite și a Europei. Acesta a avertizat că noile acorduri nu trebuie să repete eșecurile trecutului, făcând referire la Memorandumul de la Budapesta și la negocierile de la Minsk.
În același timp, președintele american a exclus trimiterea de trupe terestre în Ucraina, dar și-a exprimat deschiderea față de oferirea de sprijin aerian. El a reiterat că Europa trebuie să fie în prima linie a apărării, în timp ce Statele Unite ar oferi asistență din aer.
Aceste discuții au avut loc după o serie de întâlniri la nivel înalt, care au inclus și o discuție bilaterală dintre președintele american și cel rus. Moscova a făcut deja cunoscută opoziția față de orice prezență a forțelor NATO în Ucraina.
În acest context, liderii militari ai NATO au dezbătut miercuri, într-o ședință virtuală, opțiunile militare și diplomatice disponibile în vederea asigurării securității Ucrainei pe termen lung.