Bucureștiul, capitala mondială a muzicii clasice: peste 4.000 de artiști din 28 de țări la Festivalul Enescu

Bucureștiul devine, timp de patru săptămâni, epicentrul muzicii clasice la nivel internațional, odată cu deschiderea celei de-a 27-a ediții a Festivalului Internațional „George Enescu”. Evenimentul, unul dintre cele mai prestigioase din lume în domeniu, reunește peste 4.000 de interpreți din 28 de țări, care vor evolua în peste 100 de concerte.

Anul acesta, festivalul marchează 70 de ani de la moartrea marelui compozitor român și vine cu o serie de noutăți spectaculoase. Sub direcția artistică a lui Cristian Măcelaru, programul se structurează pe trei piloni fundamentali: tradiția enesciană, inovația artistică și extinderea comunităților, prin concerte organizate în numeroase orașe din țară.

Printre atracțiile majore se numără revenirea operei și baletului în program, precum și lansarea unor serii de concerte immersive. De asemenea, vor fi interpretate peste 45 de lucrări semnate de George Enescu, de la celebra operă „Oedipe” – într-o producție regizorală semnată de Stefano Poda – până la rapsodiile române, simfoniile și compoziții camerale.

Pe scenele festivalului vor urca orchestre de renume mondial, precum Royal Concertgebouw Orchestra, Philharmonia Orchestra, Tonhalle-Orchester Zurich și multe altele. De această dată, evenimentul depășește granițele Bucureștiului, extinzându-se în orașe precum Iași, Cluj-Napoca, Timișoara, Sibiu, Brașov, Constanța și alte centre culturale.

Astfel, Festivalul Enescu se afirmă nu doar ca un brand cultural de prestigiu, ci și ca un proiect de diplomatie artistică cu rezonanță națională și internațională.