În jocul de putere dintre Statele Unite și China, Beijingul deține un avantaj strategic substanțial: controlul asupra producției și procesării pământurilor rare. Aceste materiale, esențiale atât pentru tehnologie avansată cât și pentru apărare, oferă Chinei o poziție de forță în orice negociere comercială.
După ce Statele Unite au anunțat măsuri vamale majore împotriva importurilor chineze, Beijingul a răspuns rapid prin instituirea unor restricții la exportul de pământuri rare. Aceste elemente, printre care se numără neodimul și disprosiul, sunt vitale pentru producția de magneți permanenți folosiți în automobile electrice, turbine eoliene și echipamente militare.
Efectul asupra industriei globale a fost imediat. Mari producători auto au raportat întreruperi în lanțul de aprovizionare, iar fabrici au fost nevoite să suspende temporar activitatea. Nici sectorul european nu a rămas neafectat, dezvăluind o dependență alarmantă de materia primă chineză.
China și-a construit această poziție dominantă pe parcursul a decenii de investiții în extracția și prelucrarea mineralelor. Deși resursele există și în alte țări, Beijingul a acceptat să susțină costurile de mediu și economice ale procesării, obținând un cvasi-monopol global. Estimările indică că China controlează peste 60% din extracția mondială și aproape 90% din capacitatea de procesare.
Occidentul încearcă acum să găsească soluții alternative. Statele Unite și Uniunea Europeană au demarat inițiative pentru a diversifica sursele de aprovizionare și pentru a stimula producția internă. Totuși, dezvoltarea unor mine noi și a instalațiilor de procesare necesită timp și investiții masive, iar respectarea standardelor de mediu adaugă complexitate și costuri.
Unii experți estimează că ar putea dura până la două decenii pentru a reduce semnificativ dependența de China. Întrebarea care rămâne este dacă Occidentul are acest lux de timp, având în vedere accelerarea competiției globale și a tensiunilor geopolitice.
