România sărbătorește Ziua Marinei cu evenimente în șase orașe

Forțele Navale Române organizează, în perioada 11-15 august, o serie de activități dedicate Zilei Marinei în șase orașe: Constanța, Mangalia, Brăila, Tulcea, Galați și București.

La Constanța, pe faleza din fața Comandamentului Flotei, va avea loc, între 11 și 13 august, o expoziție marinărească cu participarea Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”, Școlii Militare de Maiștri Militari „Amiral Ion Murgescu”, Colegiului Național Militar „Alexandru Ioan Cuza”, Centrului 39 Scafandri, Direcției Hidrografice Maritime „Comandor Alexandru Cătuneanu” și Muzeului Național al Marinei Române. Evenimentul va fi inaugurat cu un concert susținut de Muzica Militară a Forțelor Navale.

Tot în Constanța, în data de 13 august, va fi organizată repetiția generală a exercițiului naval FNR 25.10, care va include manevre executate de nave, ambarcațiuni și elicoptere, precum și de unități ale partenerilor internaționali și structurilor de apărare și securitate națională.

Pe 14 august, Ziua Recunoștinței va fi marcată printr-o ceremonie militară și religioasă la Monumentul „Crucea Marinarilor”, iar în aceeași zi va fi lansat albumul „Marea în culorile lui Alexandru Ghinea” la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman”.

Programul din Constanța se încheie vineri, 15 august, cu exercițiul naval FNR 25.10 și cu o spectaculoasă retragere cu torțe a marinari militari pe faleză, însoțită de Muzica Militară a Forțelor Navale.

La Mangalia, Muzica Militară a Diviziei 2 Infanterie „Getica” va susține concerte în Piața Republicii și în fața Casei de Cultură, iar pe 15 august va avea loc exercițiul naval FNR 25.10 în zona portului turistic, urmat de o retragere cu torțe.

În Brăila, evenimentele se vor desfășura pe faleza Dunării, unde publicul va putea urmări ceremonia militară și secvențele fluviale ale exercițiului, iar seara va avea loc o paradă cu torțe pe Calea Călărașilor.

La Tulcea, Flotila Fluvială organizează, pe 14 august, o ceremonie militară și religioasă la Cimitirul Eroilor, iar în ziua de 15 august, pe faleza dunăreană, vor fi prezentate secvențe fluviale și jocuri marinărești tradiționale.

În Galați, sărbătorirea va începe la ora 17:00, în zona Elice, cu o ceremonie militară și religioasă, urmată de exercițiul naval și de parada navelor militare.

Bucureștiul se alătură evenimentelor cu un concert susținut de Muzica Militară a Forțelor Navale în strada Lipscani, marți, 12 august, și cu o ceremonie solemnă la Monumentul Eroilor Marinari din Parcul Herăstrău, vineri, 15 august.