Două persoane au fost condamnate în absență de instanța din Chișinău pentru infracțiuni de trafic de influență și sunt acum urmărite de autorități. Aceștia au susținut că dețin relații în cadrul Consulatului României din Odesa și al Autorității Naționale pentru Cetățenie, promițând accelerarea acordării cetățeniei române în schimbul unor sume importante de bani.
Potrivit anchetatorilor, cei doi au solicitat 15.000 de euro de la fiecare adult și 7.000 de euro pentru fiecare copil, pretinzând că pot asigura tratament preferențial și soluționare prioritară a cererilor. Modalitățile de acțiune includeau depunerea dosarelor fără respectarea ordinii de înregistrare și organizarea audierilor fără programare prealabilă, contra costuri suplimentare.
Suma totală obținută ilegal se ridică la peste 170.000 de euro, iar faptele au avut loc între anii 2016 și 2018. Unul dintre inculpați a fost condamnat la șase ani de închisoare, iar celălalt la șapte ani și șase luni, amândoi cu parțial suspendare. Instanța a decis, de asemenea, confiscarea sumelor de 15.000, respectiv 50.000 de euro și interzicerea exercitării activității de consultanță în domeniul actelor publice pentru o perioadă de patru, respectiv cinci ani.
Aceștia au negat acuzațiile și nu au fost prezenți la pronunțarea sentinței, fiind declarați în stare de fugarie. Decizia poate fi atacată prin apel în termen de 15 zile. Numele celor condamnați nu au fost făcute publice.