Un cuplu din Covasna a primit pedepse severe după ce a fost găsit vinovat pentru moartea unui bebeluș de doar opt luni. Judecătorii de la Tribunalul Covasna au stabilit că bărbatul, în vârstă de 25 de ani, și mama copilului, de 24 de ani, au comis acte de violență extremă care au dus la decesul minorului.
Potrivit sentinței, bărbatul a fost condamnat la 23 de ani și cinci luni de detenție, iar femeia la 24 de ani și cinci luni de închisoare. Amândoi au primit pedepse complementare și li s-a menținut arestul preventiv.
Din probele administrate în dosar, reiese că în februarie 2025, copilul a fost lovit repetat cu pumnii și palmele în cap, iar agresiunile au inclus și apăsarea pe piept, încercându-se astfel sufocarea acestuia. Aceste fapte au provocat leziuni grave, printre care fractura craniană și hemoragie cerebrală, care i-a cauzat moartea.
Mama copilului nu a intervenit pentru a opri abuzurile și nici nu a solicitat ajutor medical, deși a fost prezentă și a văzut totul. De asemenea, instanța a menționat că femeia a neglijat și ceilalți copii ai săi, care au fost plasați sub protecție specială.
Decizia instanței nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.