Parlamentul României reia activitatea în sesiunea de toamnă

Camera Deputaților și Senatul își reiau lucrările în cadrul celei de-a doua sesiuni ordinare a anului, începând de luni, 1 septembrie. Convocarea a fost făcută oficial, potrivit procedurilor stabilite de Constituție și de regulamentele celor două foruri legislative.

În prima zi de lucru, parlamentarii vor vota pentru alegerea noilor membri ai Birourilor permanente, inclusiv pentru funcțiile de vicepreședinți, secretari și chestori. Procesul electoral se va desfășura pe bază de propuneri din partea grupurilor parlamentare, cu respectarea proporționalității politice, iar votul va fi secret.

Președinții celor două camere, Mircea Abrudean la Senat și Sorin Grindeanu la Camera Deputaților, care au fost aleși recent pentru un mandat de patru ani, vor conduce lucrările. La Senat, ședința Biroului permanent este programată pentru ora 12:00, urmată de ședința plenară de la ora 16:00. Camera Deputaților va urma un program similar.

De asemenea, în aceeași zi, este anticipată prezența primului-ministru Ilie Bolojan în Parlament, unde va prezenta și va asuma răspunderea pentru un nou pachet de măsuri fiscal-bugetare, în ședință comună a celor două camere.