Președintele Partidului Național Liberal, Ilie Bolojan, a declarat că proiectele care nu mai pot fi integrate în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) ar trebui mutate pe viitoarele programe de finanțare europene, în special pe fondurile de coeziune. Printre acestea se numără o serie de spitale și proiecte majore de infrastructură rutieră, precum autostrăzi și drumuri expres.
În cadrul unei ședințe recente a Biroului Executiv al PNL, Bolojan a evidențiat două direcții principale de acțiune: competitivitatea economică și apărarea, considerate esențiale pentru prosperitatea și securitatea continentului. El a menționat că aceste obiective vor fi susținute atât la nivel național, cât și european, prin intermediul Guvernului, Parlamentului European și Comisiei Europene.
Pe plan intern, România se confruntă cu provocări bugetare semnificative, generate de venituri reduse, cheltuieli crescute și angajamente financiare substantiale în domeniul investițiilor. Bolojan a subliniat importanța unui dialog constructiv cu Comisia Europeană pentru a atenua impactul social și economic al măsurilor de reducere a deficitului.
Autoritățile române își propun să finalizeze toate proiectele incluse în PNRR, adaptând, totodată, planurile pentru cele care nu mai pot fi derulate în acest cadru. Soluția avanstată este reprogramarea și integrarea lor în viitoarele instrumente financiare ale Uniunii Europene, asigurând continuitatea investițiilor în sănătate și infrastructură.