Curtea de Apel din Atena a aprobat extrădarea fostului oligarh Vladimir Plahotniuc în Republica Moldova. Decizia finală privind predarea acestuia va fi luată de Ministerul Justiției din Grecia.
Ședința a avut loc în absența lui Plahotniuc, fiind prezenți doar avocații săi, printre care și un reprezentant din Moldova, precum și delegați ai Ambasadei Moldovei de la Atena.
Plahotniuc și asociatul său, Constantin Țuțu, au fost prezinți în fața instanței elene la sfârșitul lunii iulie, sub acuzația de deținere de documente false. Cei doi au fost transportați sub escortă masivă, cu implicarea unităților speciale elene. Inițial, audierile lor au fost amânate la cererea avocaților, iar ulterior au fost reprogramate din motive procedurale.
Deși li s-a ridicat măsura preventivă de arest în acest dosar, cei doi au rămas reținuți în penitenciarul Korydallos, pe baza unui mandat internațional, în așteptarea deciziei de extrădare.
Vladimir Plahotniuc a părăsit Republica Moldova în iunie 2019, imediat după pierderea puterii. El a fost arestat preventiv în Grecia pentru o perioadă de 40 de zile, alături de Constantin Țuțu, fost deputat și sportiv.
Cei doi au fost prinși în iulie, în momentul în care încercau să părăsească Grecia cu pașapoarte false, în drum spre Dubai. Plahotniuc este anchetat în mai multe dosare penale în țara sa de origine.
În ultima perioadă, Plahotniuc a criticat public conducerea pro-europeană a Republicii Moldova. Presa străină a relatat, de asemenea, că acesta a efectuat mai multe vizite la Moscova în ultimul an, folosind identități false.