Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a găzduit miercuri o discuție oficială cu noul șef de stat al Poloniei, Karol Nawrocki, în cadrul unei întâlniri la Casa Albă. Reuniunea a fost anunțată la scurt timp după preluarea mandatului de către Nawrocki și a avut ca subiecte centrale securitatea energetică și situația geopolitică generată de conflictul din Ucraina.
Surse apropiate indică faptul că Trump a susținut activ candidatura lui Nawrocki în timpul campaniei electorale din Polonia, iar cei doi mențin o relație apropiată. În contextul actual, dialogul dintre lideri a vizat în special necesitatea unei poziții ferme față de Moscova și consolidarea prezenței militare americane în regiune.
Delegația poloneză nu a inclus reprezentanți ai guvernului de la Varșovia, ceea ce a stârnit comentarii privind dinamica politică internă. În ciida acestui fapt, discuțiile s-au desfășurat în semn de cooperare bilaterală puternică.
Analiștii susțin că Nawrocki va încerca să-l convingă pe Trump să mențină prezența militară americană în Polonia și să sporească angajamentul față de securitatea țării sale. De asemenea, se preconizează că parteneriatul va include și achiziții suplimentare de echipament militar american.
Presa internațională remarcă faptul că Polonia a devenit unul dintre principalii cumpărători de armament din Statele Unite, iar relația dintre cele două țări se bazează atât pe interese strategice, cât și pe afinități politice.