Senatul a aprobat alocarea a 15 milioane de lei pentru Catedrala „Sfânta Treime” din Baia Mare

În timp ce țările europene se confruntă cu presiuni bugetare și reduc cheltuielile, România a decis să aloce 15 milioane de lei din bugetul de stat pentru continuarea construcției Catedralei Ortodoxe Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare. Propunerea legislativă, inițiată de un senator liberal, a fost votată cu 103 de voturi pentru, unul împotrivă și nouă abțineri.

Proiectul, care se derulează de peste două decenii, este prezentat ca un ansamblu arhitectural și spiritual de importanță majoră pentru identitatea culturală și religioasă a Maramureșului. Stilul neoromânesc, cu elemente tradiționale și execuție complexă, caracterizează această construcție, aflată într-un stadiu de aproximativ 35% din realizare.

Fondurile vor fi transferate de la Secretariatul de Stat pentru Culte către lăcașul de cult, iar propunerea va fi dezbătută în continuare de Camera Deputaților, forul decizional în acest caz. Inițiatorii propunerii susțin că această catedrală va deveni nu doar un loc de cult reprezentativ, ci și un centru de iradiere culturală și socială în nord-vestul țării.