Guvernul României a aprobat în ședința de joi alocarea unor fonduri suplimentare pentru finalizarea proiectului de construcție a unui cămin studențesc în incinta Universității de Vest din Timișoara. Valoarea totală a investiției a fost actualizată la 230,4 milioane de lei, din care 139,2 milioane reprezintă suma suplimentară aprobată recent.
Lucrările la noul cămin sunt finalizate în proporție de 90%, iar celelalte activități vizează instalarea de echipamente, inclusiv a sistemelor de control acces și Wi-Fi, precum și amenajarea spațiilor exterioare. Durata estimată pentru finalizarea întregii investiții este de aproximativ două luni.
Noul cămin va avea o suprafață de 30.730 de metri pătrați și va oferi 451 de camere, contribuind semnificativ la îmbunătățirea condițiilor de cazare pentru studenți. Investiția va asigura nu doar spații suplimentare pentru studenții români, ci și pentru cei străini, sporind atractivitatea universității și modernizând infrastructura de învățământ.