Pagube de peste un milion de lei provocate de urși în județul Mureș. Fondurile de vânătoare nu își ating obiectivele

În județul Mureș, daunele cauzate de urși au depășit, deja, suma de un milion de lei, potrivit datelor oficiale. S-au înregistrat până acum 265 de cereri de despăgubire pentru pagubele produse de animale sălbatice, în special de urși.

Autoritățile de mediu au alocat inițial un număr de 43 de exemplare de urs pentru recoltare prin metode de prevenție, însă doar 20 au fost împușcate până în prezent. Această situație a stârnit preocupări, având în vedere că autorizațiile au fost emise încă de la începutul anului.

Pe lângă daunele materiale, au fost raportate și șapte capturi accidentale de urși, uciși în urma coliziunilor cu autovehicule sau trenuri. Un exemplar a fost găsit mort săptămâna trecută pe malul pârâului Fițcău, din zona Aluniș, iar cadavrul a fost preluat de o unitate specializată.

De asemenea, sunt investigate și decese suspecte. Inspectoratul de Poliție Județean Mureș a deschis un dosar penal în urma găsirii a trei urși morți, încă din ianuarie, pe fondul cinegetic 50 Crișeni. Autoritățile nu au găsit urme de împușcare, iar ancheta continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighișoara.

Reprezentanții agențiilor de mediu susțin că gestionarii fondurilor de vânătoare trebuie să ia măsuri mai eficiente pentru a limita interacțiunile negative dintre urși și comunitățile locale.