Trafic intens la granița cu Bulgaria pe DN5 din cauza lucrărilor la Podul Prieteniei

Traficul este aglomerat sâmbătă dimineață pe DN5, în zona Giurgiu-Ruse, la ieșirea din țară. Congestionările sunt generate de lucrările de reparații desfășurate de autoritățile bulgare pe Podul Prieteniei, unde circulația se desfășoară alternativ pe o singură bandă.

Centrul INFOTRAFIC al Poliției Române a anunțat că traficul este dens atât pe DN5, cât și pe DN5D, la intersecția cu DN5. Circulația este dirijată prin semafoare, indicatoare rutiere și personal specializat.

Pentru a evita blocajele și pentru a reduce timpii de așteptare, autoritățile recomandă șoferilor să aleagă rute alternative prin punctele de trecere de la Calafat (județul Dolj), Zimnicea și Turnu Măgurele (județul Teleorman), Călărași (județul Călărași), precum și prin punctele de trecere din județul Constanța: Vama Veche, Ostrov, Negru Vodă, Lipnița și Dobromir.