Cercetător CNSAS: Carmen Dolhescu, consilier AUR, urmează să fie cercetată pentru legături cu Securitatea

Un cercetător al CNSAS a anunțat că instituția a depus o cerere la Curtea de Apel București pentru a verifica activitatea unei consiliere locale AUR din Piatra Neamț în perioada comunistă.

Carmen Dolhescu, consilier local al partidului AUR și secretar al organizației județene Neamț, este suspectată că ar fi avut legături cu Securitatea înainte de 1989. Informația a fost făcută publică de Răzvan Popa, cercetător în cadrul CNSAS, care a menționat că demersul a fost posibil datorită eforturilor echipei de investigare a arhivelor fostei poliții politice.

Dolhescu deține și un mandat în administrația unei societăți municipale care gestionează infrastructura turistică din zona Cozla, inclusiv pârtiile și telecabinele. Pe rețelele de socializare, consilierul local distribuie conținuturi ale unor personalități cunoscute pentru pozițiile lor extremiste.

Procedura intentată de CNSAS urmărește clarificarea implicării sale în activități legate de structurile represive ale regimului comunist. Dosarul va fi analizat de instanță în perioada următoare.