Una dintre cele mai emblematic construcții din Munții Bucegi, Cabana Babele, a fost pusă la vânzare pentru suma de 1,6 milioane de euro. Anunțul a fost publicat recent pe o platformă imobiliară, iar oferta a stârnit imediat reacții în rândul iubitorilor de natură și al potențialilor investitori.
Situată la o altitudine impresionantă de 2.206 de metri, pe platoul Bucegi, cabana se află în imediata apropiere a unor formațiuni naturale renumite, precum Sfinxul și Babele. Potențialul turistic al locației este remarcat și în anunțul de vânzare, care o descrie ca fiind o „destinație ideală” pentru dezvoltarea unui proiect hotelier de elită, cu restaurant panoramic, spa și spații dedicate evenimentelor.
Cu o suprafață construită de 1.764 de metri pătrați, cabana datează din anul 1970 și are trei niveluri, ce găzduiesc peste 20 de camere. Deși structura necesită lucrări ample de reabilitare, proprietatea este disponibilă imediat.
Aceasta nu este prima tentativă de vânzare a Cabanei Babele, însă prețul cerut acum este cel mai mare din toate ofertele anterioare. Investitorii sunt invitați să transforme acest simbol al turismului montan într-o destinație premium, care să capitalizeze pe peisajele spectaculoase și pe poziția sa unică.