Douăsprezece brevete semnate de inventatorul Alfred Nobel, considerate de o importanță majoră, au fost descoperite în vara acestui an într-o locuință secundară din Suedia. Potrivit informațiilor oficiale, documentele fuseseră date dispărute de aproape cincizeci de ani.
Alfred Nobel, renumit pentru inventarea dinamitei, a deținut sute de brevete internaționale, în special în domeniul explozivilor pe bază de nitroglicerină.
O sursă aflată în legătură cu o casă de licitații a semnalat prezența acestor documente în proprietatea unui cuplu din Blekinge, în sudul Suediei. Ulterior, expertii Fundației Nobel au confirmat autenticitatea și valoarea lor istorică.
„Am analizat materialele și am constat că ele oferă informații esențiale despre activitatea lui Nobel. Intenționăm să le conservăm pentru posteritate”, a declarat un reprezentant al fundației.
Printre documente se numără un brevet din 1865, care ilustrează una dintre etapele cheie ale carierei lui Nobel — perioada în care a perfecționat detonatorul și a pus bazele creării dinamitei.
Premiile Nobel, acordate din 1901, sunt dedicate, conform voinței fondatorului, persoanelor ale căror contribuții au adus beneficii semnificative pentru umanitate.