Elevii israelieni protestează la redeschiderea școlilor, cerând eliberarea ostaticilor din Gaza

În prima zi a noului an școlar, liceenii israelieni au intrat în grevă, refuzând să participe la ore până când guvernul va găsi o soluție pentru eliberarea celor 47 de ostatici încă reținuți în Fâșia Gaza. Acțiunile de protest au inclus blocarea intrărilor în 17 școli, iar tinerii au expus pancarte cu mesaje clare: „Refuzăm să învățăm să trăim cu asta”.

Duminică, zeci de tineri au organizat un protest amplu, blocând circulația pe autostrada Ayalon din Tel Aviv și incendiad bănci în sălile de clasă ca semn al nemulțumirii. Poliția a intervenit, arestând doi participanți – un minor și o femeie – pe motivul tulburării ordinii publice. Alte aproximativ 20 de persoane au fost reținute temporar.

Anul școlar a început pentru aproximativ 2,5 milioane de elevi israelieni, dintre care peste 180.600 au pus prima dată piciorul în școală. În același timp, sistemul de învățământ se confruntă cu o criză de personal: oficial, lipsesc 488 de profesori, dar surse independente estimează că deficitul real ar putea fi mult mai mare.

O schimbare semnificativă are loc și în structura educației: pentru prima dată, mai mulți copii au început școala în instituții religioase decât în cele laice, o tendință care, conform experților, ar putea reflecta o transformare profundă în societatea israeliană.