Deși aplicațiile fizicii cuantice au transformat tehnologia modernă, esența ei rămâne un enigma profundă. La un secol de la formularea teoriei, cercetătorii continuă să se împartă în interpretări contradictorii, relevă un studiu recent publicat în revista Nature.
Începutul secolului XX a marcat o ruptură radicală în fizică. Oamenii de știință au descoperit că, la scară atomică, particulele precum electronii sau fotonii se comportă simultan atât ca unde, cât și ca particule, sfidând legile fizicii clasice. În 1925, Erwin Schrödinger și Werner Heisenberg au pus bazele unui model matematic capabil să descrie aceste fenomene prin intermediul probabilităților.
Teoria cuantică a condus la invenții revoluționare, de la lasere la tranzistoarele din telefoanele mobile. Cu toate acestea, înțelegerea profundă a mecanismelor care stau la baza acestor ecuații continuă să fie un subiect de dezbatere aprigă.
Un sondaj realizat printre peste 1.100 de fizicieni a evidențiat lipsa unui consens asupra interpretării corecte. O treime dintre respondenți susțin „interpretarea de la Copenhaga”, conform căreia o particulă își „alege” o stare definitivă doar în momentul măsurării. Alți cercetători optează pentru teoria „lumilor multiple”, care presupune existența unor universuri paralele pentru fiecare rezultat posibil.
În ciuda progreselor, majoritatea fizicienilor recunosc că teoria actuală este incompletă. Doar 24% sunt convinși că interpretarea lor preferată este corectă, iar 75% cred că va fi înlocuită într-o zi de un model mai cuprinzător.
Până atunci, cercetătorii continuă să lucreze conform vechii maxime: „Taci și calculează!” – o recunoaștere tacită a faptului că, în ciuda misterelor sale, fizica cuantică funcționează.
