Un fost director al Serviciului Federal de Informații din Germania se află sub anchetă într-un caz senzațional de răpire de minori. Potrivit autorităților, el ar fi organizat, alături de un fost ofițer de poliție, o operațiune complexă pentru a sustrage doi copii din Danemarca la solicitarea mamei acestora.
Acțiunea, planificată în 2022, presupunea interceptarea copiilor în drum spre școală, neutralizarea însoțitorului și transferarea rapidă a minorilor într-o mașină. Planul a eșuat după ce tatăl a observat prezența unor persoane suspecte și a alertat poliția locală.
În noaptea de Revelion din 2024, mama copiilor – moștenitoarea unui lanț cunoscut de restaurante – a reușit să-i răpească cu ajutorul unui complice israelian, care l-a atacat violent pe tată. Minorii, în vârstă de 10 și 13 ani, au fost recuperați ulterior și au revenit în custodial paternă, după o hotărâre judecătorească.
Ancheta germană a descoperit și un plan de discreditare a tatălui, care implica plantarea de dovezi false privind infracțiuni sexuale. Dosarul include acuzații de corupție, asociere criminală și trafic de influență.