Fostul șef de stat peruan Alejandro Toledo a fost condamnat miercuri la 13 ani și patru luni de detenție pentru primire de mită de la conglomeratul brazilian de construcții Odebrecht. Această sentință vine la mai puțin de un an de la o altă condamnare la 20 de ani de închisoare, tot pentru fapte de corupție.
Instanța din Lima a stabilit că Toledo, care a condus Peru între 2001 și 2006, a primit sume ilegale de la Odebrecht, bani folosiți pentru achiziționarea de proprietăți și plata ipotecilor atât pe numele său, cât și pe ale rudelor.
În toamna anului trecut, fostul președinte a fost condamnat la două decenii de închisoare pentru luare de mită în valoare de 35 de milioane de dolari, în schimbul atribuirii unui contract pentru construcția unui tronson al Autostrăzii Interoceanice, destinată să lege Rio de Janeiro de Lima.
Acest dosar, denumit în presă „afacerea Odebrecht”, este considerat unul dintre cele mai ample scandaluri de corupție din istoria recentă a Americii Latine.
Peru a emis un mandat de arestare împotriva lui Toledo acum șapte ani și a solicitat extrădarea sa din Statele Unite, unde se refugiase după încheierea mandatului. A fost arestat și a fost implicat într-un lung proces juridic, iar în primăvara anului trecut a fost extrădat în țara sa natală.
Cele două pedepse vor fi cumulate și se vor executa începând cu data extrădării, 23 aprilie 2023.
Conform anchetelor, grupul Odebrecht a acordat mită în valoare de 800 de milioane de dolari unor oficialități din 12 țări.
Contractele de construcții afectate de corupție au înregistrat costuri mult peste cele estimate inițial. De pildă, tronsonul peruan al Autostrăzii Interoceanică a ajuns să coste 2,1 miliarde de dolari, față de 850 de milioane de dolari cum era prevăzut în proiect.