În Italia, un fenomen tot mai amplu îngrijorează specialiștii: peste 200.000 de tineri se retrag complet din viața socială, refugiindu-se în camera lor și întrerupând orice legătură cu lumea exterioară. Această formă severă de izolare, denumită hikikomori, este văzută ca un răspuns la presiunile societății moderne, rețelelor sociale și dinamicilor familiale modificate.
Specialiștii identifică trei stadii principale ale acestui proces. În prima fază, tinerii încep să evite activitățile sociale și să manifestă reticență față de școală. Faza a doua este marcată de abandonul școlar, iar cea de-a treia, cea mai gravă, presupune ruperea oricărui contact chiar și cu părinții. În acest stadiu, tinerii trăiesc închiși în camere, evitând orice interacțiune.
Cercetătorii observă că fenomenul afectează în special băieții, care par să atingă stări mai severe de izolare. Factorii declanșatori sunt complecși: de la anxietatea socială amplificată de rețelele sociale și teama de a fi judecat, până la presiunile academice și bullying.
Rolul tehnologiei este semnificativ. Tinerii se informează predominant de pe platformele sociale, unde sunt expuși la știri negative și scenarii alarmiste despre viitor. Acest lucru generează o perspectivă sumbră asupra lumii și a posibilităților personale. În plus, rețelele sociale facilitează polarizarea și radicalizarea, iar uneori, tinerii ajung să se afle în „camere de ecou” unde găsesc justificări pentru retragerea lor.
Schimbările în structura familiei joacă, de asemenea, un rol. Familiile mai mici și așteptările crescute ale părinților creează o presiune suplimentară asupra tinerilor. În acest context, hikikomori poate fi interpretat ca o incapacitate de a face tranziția de la adolescență la vârstă adultă, o incapacitate alimentată și de relații familiale prea protective sau intruzive.
Ziua unui tânăr afectat de acest fenomen este caracterizată de o inversare a ritmului somn-veghe, cu nopți petrecute în fața ecranelor și zile în somn. Jocurile video și internetul devin mijloace de evadare și de descărcare a frustrărilor. Uneori, izolarea duce la comportamente agresive față de părinți, iar tinerii resping orice încercare de dialog despre viitor.
Semnalele de alarmă includ retragerea de la activități sociale, evitarea școlii și închiderea emoțională. Este esențial ca părinții și profesorii să recunoască aceste semne și să evite presiunile și amenințările, care nu fac decât să agraveze situația. În schimb, este nevoie de răbdare, înțelegere și, uneori, de planuri educaționale personalizate.
Solutia nu constă în deconectarea de la internet sau înforțarea reintegrării, ci în reconstruirea încrederii și a speranței. Tinerii trebuie susținuți să găsească un sens și o cale proprie, într-o societate care, adesea, pare copleșitoare.
