Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a demarat procedura de licitație pentru selectarea unui consultant care va supraveghea execuția lucrărilor pe lotul 3C2 Chiribiș–Biharia, parte a Autostrăzii Transilvania (A3). Valoarea estimată a contractului este de 20 de milioane de lei, iar durata acestuia va fi de 21 de luni.
Ofertele pot fi depuse până pe 30 septembrie 2025, iar anunțul privind licitația a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Scopul angajării unui consultant este asigurarea finalizării proiectului în termen, la standardele de calitate prevăzute și în bugetul alocat.
Printre atribuțiile consultantului se numără managementul proiectului, verificarea calității proiectării și execuției, respectarea reglementărilor în domeniul construcțiilor, precum și organizarea periodică a ședințelor de progres. De asemenea, acesta va monitoriza modul în care sunt îndeplinite obligațiile contractuale și va contribui la prevenirea unor potențiale dispute.
Lucrările de construcție pe acest lot au început acum o lună, iar stadiul de execuție a depășit deja 10%. Contractul de realizare a lucrărilor, în valoare de 785 de milioane de lei, este finanțat atât din fonduri europene – Programul Transport 2021–2027, cât și din bugetul de stat, iar termenul de finalizare este de 18 luni.