În orașul Saint-Raphaël de pe coasta de sud a Franței, autoritățile locale se pregătesc să inaugureze sâmbătă un monument în memoria victimelor regimurilor comuniste totalitare. Inițiativa primarului, Frederic Masquelier, a fost întâmpinată cu critică din partea Partidului Comunist Francez, care anunță organizarea unei contra-manifestații.
Primarul, aparținând formațiunii de dreapta a Republicanilor, a justicit decizia prin necesitatea de a „pune capăt unei minciuni menținute decenii întregi cu privire la realitatea totalitarismului comunist”. El a susținut că ideologia comunistă poartă în sine germenii opresiunii, ducând peste tot unde a fost aplicată la dictaturi sângeroase.
Ceremonia va avea loc pe o alee memorială unde sunt deja amplasate monumente dedicate eroilor Rezistenței și victimelor Holocaustului. Evenimentul coincide cu Ziua Europeană de Comemorare a Victimelor Regimurilor Totalitare și Autoritare, marcată anual pe 23 august, data semnării Pactului Ribbentrop-Molotov din 1939.
Partidul Comunist Francez, prin reprezentantul său local Pierre Daspre, a denunțat acest gest ca fiind o „acțiune electoralistă” în contextul campaniei pentru alegerile municipale. Daspre a evidențiat că crimele stalinismului au fost deja condamnate și că echivalarea comunismului cu totalitarismul este o simplificare istorică.
Comisia Europeană a emis, în prealabil, un comunicat prin care subliniază că lupta împotriva opresiunii rămâne o prioritate actuală. Documentul face referire la necesitatea păstrării memoriei celor care au rezistat tiraniei și de a proteja valorile democratice câștigate cu greu.
În 2009, Parlamentul European a instituit 23 august ca zi de comemorare a victimelor tuturor dictaturilor, cerând ca evenimentele să se desfășoare cu demnitate și obiectivitate. De atunci, această dată este marcată anual în toate statele membre.