O sculptură unică de 3.800 de ani, reprezentând broaște, descoperită în Peru

O sculptură din lut, reprezentând două broaște unite, a fost descoperită în nordul Perului, pe situl arheologic Vichama. Piesa, cu o vechime de aproximativ 3.800 de ani, este atribuită civilizației Caral, considerată cea mai veche din America.

Specialiștii susțin că această lucrare artistică oferă informații valoroase despre cosmologia andină, în care broaștele erau asociate cu apa și cu venirea ploilor. Descoperirea întărește mesajul altor reprezentări murale de pe același sit, care ilustrează modul în care comunitățile antice au reacționat la schimbările climatice și la crizele de mediu.

Sculptura, cu o lungime de 12 centimetri, a fost găsită în timpul lucrărilor de conservare de la începutul anului. Vichama a fost un oraș precolumbian care a aparținut de ultima etapă a civilizației Caral, o societate complexă ce a prosperat pe coasta nordică a Perului. Aria arheologică include numeroase structuri, printre care clădiri publice, piețe și zone rezidențiale.

Civilizația Caral, recunoscută de UNESCO ca patrimoniu cultural al umanității, este remarcabilă prin arhitectura sa impresionantă, care cuprinde piramide și amfiteatre. Această nouă descoperire contribuie la înțelegerea mai profundă a credințelor și practicilor spirituale ale acestei culturi antice.