Peste 1.500 de actori, regizori și alți profesioniști din domeniul filmului, printre care se numără nume de renume internațional, și-au anunțat public decizia de a întrerupe orice colaborare cu structurile israeliene pe care le acuză de implicare în acțiunile militare din Gaza. Inițiativa, lansată de colectivul Film Workers for Palestine, invocă necesitatea de a nu rămâne tăcuți în fața unor evenimente pe care le descriu ca fiind extrem de grave.
Semnatarii, printre care se regăsesc figuri precum Olivia Colman, Javier Bardem, Mark Ruffalo, Tilda Swinton și regizorul Yorgos Lanthimos, susțin că această mișcare este inspirată de mișcările de boicot din perioada apartheidului din Africa de Sud. Scopul declarat este de a nu mai sprijini festivaluri, cinematografe, televiziuni sau case de producție care, conform acuzatiilor, ar fi complice la încălcări grave ale drepturilor omului.
În scrisoarea publicată, se precizează că acest gest vizează exclusiv implicarea instituțională și nu individualitatea sau naționalitatea persoanelor. Semnatarii menționează că există și entități israeliene care nu fac parte din acest circuit, dar nu le numesc în mod explicit.
Această acțiune vine ca răspuns la apelul lansat de creatorii palestinieni, care au cerut sprijinul comunității internaționale de film. De-a lungul timpului, mai multe astfel de inițiative au fost anunțate în semn de protest față de situația din regiune.