Republica Cehă înregistrează cel mai mare număr de voluntari în armată din ultimele două decenii

Forțele Armate ale Republicii Cehe au atins deja obiectivul stabilit pentru acest an, înregistrând peste 2.100 de noi voluntari, cel mai mare număr din momentul în care serviciul militar obligatoriu a fost desființat, în 2004. Potrivit unor surse oficiale, această creștere semnificativă este rezultatul unor măsuri atractive, precum salarii competitive și strategii de comunicare modernizate.

Generalul de brigadă Vladimir Studena, directorul Agenției de Personal a Forțelor Armate, a confirmat că ținta de recrutare a fost depășită mai devreme decât era planificat. El a subliniat că noii soldați primesc, după perioada de instruire, un venit lunar de aproximativ 1.900 de euro, ceea ce reprezintă un stimulent financiar important.

De asemenea, portalul oficial al armatei, lansat acum doi ani, a jucat un rol esențial în atragerea candidaților, înregistrând peste 100.000 de utilizatori unici pe lună și simplificând procesul de înscriere.

În ciuda acestor realizări, armata se confruntă și cu o problemă semnificativă: un număr mare de plecări. Doar în 2024, circa 1.450 de militari și-au încheiat contractul, iar se estimează că acest trend va continua.

În prezent, Forțele Armate Cehe numără aproximativ 30.000 de soldați profesioniști și 4.900 de rezerviști activi.