Începând cu 1 septembrie, Republica Moldova va avea dreptul să distrugă, să neutralizeze sau să preia controlul asupra oricărei aeronave fără pilot care pătrunde ilegal în spațiul său aerian. Dispozițiile fac parte din Legea privind securitatea spațiului aerian național, publicată recent în Monitorul Oficial.
În situațiile în care interceptarea nu este posibilă, Poliția de Frontieră va putea imobiliza sau distruge dronele prin dezactivarea funcțiilor de comandă, control sau comunicații. De asemenea, în cazul unor zboruri neautorizate efectuate cu aeronave civile sau de stat, Ministerul Apărării va asigura protecția spațiului aerian, iar autoritățile vor colabora pentru gestionarea eficientă a potențialelor amenințări.
Noua legislație reglementează raporturile juridice, organizatorice și administrative necesare asigurării securității aeriene, stabilind proceduri clare de acțiune și competențe specifice. Inițiativa a fost determinată atât de contextul regional de securitate, cât și de necesitatea de a completa lacunele legislative existente.