În urma unor consultări la nivel european, s-a reafirmat necesitatea ca Federația Rusă să înceteze imediat atacurile împotriva populației civile și să respecte drepturile fundamentale ale ucrainenilor. Sancțiunile internaționale vor rămâne în vigoare, cu posibilitatea de a fi consolidate, până la obținerea unui acord de pace echitabil și durabil.
Un aspect esențial discutat a fost returnarea imediată a minorilor ucraineni, deportați în mod ilegal. România și-a exprimat sprijinul ferm pentru eforturile de repatriere și se va alătura inițiativelor privind garantarea securității pe termen lung a Ucrainei. Această contribuție va fi realizată în strânsă cooperare cu partenerii europeni și transatlantici.
Consolidarea securității regionale reprezintă o prioritate, iar stabilitatea Ucrainei este direct legată de protejarea intereselor României și Republicii Moldova. Implicarea tuturor actorilor relevanți, inclusiv a Statele Unite, este vitală pentru asigurarea unei soluții pașnice și durabile.