Românii, printre cei mai sceptici europeni privind rolul UE în protejarea cetățenilor

Un sondaj recent al Parlamentului European relevă că majoritatea cetățenilor Uniunii Europene doresc ca UE să aibă un rol mai activ în protejarea lor în fața crizei globale și a riscurilor de securitate. Totuși, în România, doar 43% dintre respondenți susțin această poziție, cel mai scăzut procent din UE, la egalitate cu Polonia. Mai mult, 28% dintre români – cel mai mare nivel în Uniune – consideră că rolul UE în protecția cetățenilor ar trebui să fie mai limitat.

În ciuda acestor rezultate, românii se alătură tendinței europene în ceea ce privește necesitatea unei unități mai mari între statele membre și alocarea de mai multe resurse pentru combaterea provocărilor globale. Astfel, 73% dintre români susțin o coeziune sporită la nivel european, iar 71% consideră că UE are nevoie de instrumente mai puternice pentru a face față contextului internațional.

Prioritățile exprimate de cetățenii români diferă, însă, de cele ale europenilor în general. În timp ce apărarea și securitatea ocupă primul loc în topul preocupărilor la nivel european (37%), românii acordă o importanță deosebită securității alimentare și agriculturii (34%), urmate tot de apărare (30%).

În ceea ce privește atribuțiile Parlamentului European, românii consideră că acesta ar trebui să se concentreze pe combaterea inflației și a creșterii costului vieții (42%), sprijinirea economiei și crearea de locuri de muncă (37%), precum și asigurarea securității alimentare (29%).

Sondajul mai arată că 60% dintre români consideră că proiectele importante ar trebui finanțate la nivel european, și nu național, iar 61% sunt de acord ca fondurile UE să fie condiționate de respectarea statului de drept.

În ceea ce privește impactul UE asupra vieții cotidiene, 60% dintre români afirmă că acțiunile Uniunii le influențează existența, jumătate dintre ei considerând acest impact pozitiv.

Cercetarea a fost realizată în mai 2025 și a cuprins peste 26.000 de respondenți din toate statele membre. În România, sondajul s-a bazat pe peste 1.000 de interviuri.