Sainsbury’s, unul dintre cele mai mari lanțuri de supermarketuri din Marea Britanie, a anunțat că va testa tehnologia de recunoaștere facială în două dintre unitățile sale, cu intenția de a o extinde ulterior la nivel național. Decizia vine ca răspuns la creșterea semnificativă a incidentelor de furt și comportament violent în retail.
Conform companiei, sistemul va fi folosit strict pentru identificarea persoanelor care au săvârșit anterior infracțiuni sau au adoptat comportamente agresive. Înregistrările vor fi șterse imediat dacă software-ul nu detectează fețe cunoscute în baza de date.
Tehnologia a stârnit dezbateri aprinse privind protecția vieții private, mai ales după ce alte lanțuri, precum Asda, au întâmpinat critici masive în urma unor inițiative similare. Sainsbury’s susține că scopul nu este monitorizarea clienților obișnuiți sau a angajaților, ci doar prevenirea infracționalității.
Simon Roberts, directorul general al companiei, a declarat că înțeleg preocupările legate de confidențialitate, dar a subliniat că măsura este necesară pentru protejarea personalului și a bunurilor. El a menționat că colaborarea cu autoritățile nu a oprit creșterea incidentelor, motiv pentru care s-a recurs la această soluție technologică.
Mai mulți retaileri britanici au adoptat deja sisteme similare, printre care Home Bargains, Co-op și Sports Direct, în încercarea de a reduce pierderile generate de furt și violență.