Persoanele cu venituri reduse din Sectorul 2 vor beneficia de un sprijin suplimentar pentru plata facturilor la energie electrică. Începând din august 2025, primăria va acorda lunar 50 de lei celor care îndeplinesc condițiile de venit stabilite.
Ajutorul se adresează persoanelor singure care au un venit net între 1.940 și 3.000 de lei, precum și familiilor al căror venit pe membru se situează în același interval. Pentru a putea beneficia de acest sprijin, solicitanții nu trebuie să dețină depozite sau conturi bancare ce depășesc 5.000 de lei în total.
Sumele vor fi plătite în trei tranșe, după cum urmează: pentru lunile august și septembrie, banii vor fi virați în octombrie; pentru perioada octombrie–decembrie, plata se va face în ianuarie 2026, iar pentru ianuarie–martie 2026, sprijinul va fi acordat în aprilie.
Cererile, însoțite de actele de identitate, dovezi de venit și facturi la energie electrică, pot fi depuse fizic la sediile DGASPC Sector 2 sau trimise electronic. Măsura completează programele de asistență socială existente la nivel național.