Un grup de 17 senatori americani a solicitat oficial ca Israelul să permită jurnalistilor internaționali accesul în Fâșia Gaza și să le asigure protecție. Aceștia au adresat o scrisoare secretarului de stat american, Marco Rubio, în care subliniază că interzicerea sau cenzurarea organizațiilor media și atacarea jurnaliștilor sunt inacceptabile.
În document, semnat atât de democrați, cât și de senatorul independent Bernie Sanders, se menționează că Statele Unite ar trebui să transmită cu claritate poziția conform căreia astfel de practici trebuie să înceteze. Aceștia au cerut, de asemenea, ca guvernul israelian să permită mass-media internațională să acopere evenimentele din teritoriul devastat de conflictul care durează deja 22 de luni.
Scrisoarea vine la scurt timp după ce un atac israelian din Gaza a dus la moartea a patru jurnaliști de la Al Jazeera și a doi reporteri independenți. Incidentul a stârnit reacții puternice la nivel internațional, iar senatorii americani au criticat lipsa unei explicații clare din partea Israelului privind motivul atacului. Aceștia au menționat că, în absența unui obiectiv militar legitim, acțiunile par a viza în mod intenționat jurnaliștii care documentează suferința din Gaza.
Organizația Reporteri fără Frontiere a raportat că peste 200 de jurnaliști locali au fost uciși în Gaza din octombrie 2023. Din cauza blocadei, numeroase publicații internaționale depind în exclusivitate de reporterii palestinieni pentru informații, fotografii și materiale video din zonă.
Promovarea libertății presei, protejarea jurnaliștilor și respectarea dreptului internațional au fost punctele centrale ale apelului senatorilor, care au subliniat că aceste valori sunt esențiale pentru poziția de lider a Statelor Unite.