Un nou record de temperatură a fost stabilit la începutul lunii august în orașul Laayoune, situat în Sahara Occidentală, unde termometrele au indicat 49,2 grade Celsius. Valoarea depășește cu peste două grade recordul anterior, stabilit în aceeași lună, în anul 2016.
Valul de căldură extreme se resimte de aproape două săptămâni în mai multe regiuni ale Marocului, afectând în special zonele din centru, unele porțiuni de coastă și sudul țării. Fenomenul este amplificat de vântul Chergui, adus din deșert, uscat și încins, care a fost intensificat de condiții meteorologice specifice, precum prezența unui anticiclon și a unei depresiuni deșertice. Cerul senin a contribuit, de asemenea, la acumularea excesivă de căldură pe parcursul zilei.
Potrivit datelor oficiale, duminică, temperaturile au fost cu până la 13 grade peste media sezonieră, iar în 19 orașe marocane s-a înregistrat peste 40 de grade Celsius. Acest episod se înscrie într-un context mai larg de încălzire globală, 2024 fiind desemnat cel mai cald an din istoria recentă a Marocului, cu temperaturi cu 1,49 grade peste media perioadei de referință 1991–2020.