Trupa maghiară Kárpátia, acuzată de mesaje revizioniste, a concertat în Transilvania cu sprijin financiar public

Trupa de rock maghiară Kárpátia, cunoscută pentru versurile cu subtext naționalist și referințe istorice controversate, a susținut două concerte în Transilvania în ultimele săptămâni. Unul dintre evenimente a avut loc la Satu Mare, în cadrul Zilelor Maghiare Partium, iar celălalt la Călata, pe parcursul Zilelor Tradițiilor din Țara Călatei.

Formația, care activează din 2003, este asociată frecvent cu retorică extremă și cu evocări ale unor momente tensionate din istoria maghiară, cum ar fi Tratatul de la Trianon. Solistul trupei, János Petrás, a fost expulzat din România pentru o perioadă de trei ani după un concert din 2014 la Miercurea Ciuc, unde a fost acuzat că a instigat la ură și a promovat idei fasciste.

Evenimentul de la Satu Mare a beneficiat de finanțare publică, atât din partea autorităților locale, cât și din fonduri ale Consiliului Județean. Acest lucru a stânit discuții privind oportunitatea susținerii unui astfel de grup, având în vedere conținutul lor artistic și mesajele politice asociate.

În schimb, organizatorii de la Călata au afirmat că evenimentul respectiv a fost finanțat integral de compania MOL, fără a implica bani publici. Reprezentanți ai asociației care a găzduit concertul au menționat că alegerea formației s-a datorat în primul rând costurilor reduse și faptului că aceștia au concertat recent în zonă.

Nu au existat reacții oficiale din partea autorităților române cu privire la concertele susținute de Kárpátia. În trecut, formația a fost critică pentru legăturile sale cu mișcări de extremă dreapta și pentru promovarea unor idei privind revizuirea granițelor istorice.