Vicepreședintele american JD Vance a cerut ca persoanele care au sărbătorit public asasinarea influencerului conservator Charlie Kirk să fie trasese la răspundere. Declarația a fost făcută în cadrul unei emisiuni de radio, unde Vance a lansat un apel la adresa angajatorilor acestora.
„Denunțați-i și sunați-le angajatorii”, a spus Vance, subliniind că deși se opune violenței politice, consideră necesară menținerea civilității în spațiul public.
Măsurile au început deja să fie aplicate. Mai mulți angajați din domenii precum aviație, sănătate, învățământ și chiar un agent al Serviciului Secret au fost suspendați sau concediați după ce și-au exprimat public satisfacția față de moartea lui Kirk.
Criticii acestor acțiuni susțin că ele încalcă libertatea de exprimare și expun angajații la concedieri arbitrare. În Statele Unite, companiile private au o libertate semnificativă în a-și rezilia relațiile cu angajații.
Vance a mai afirmat că susținătorii mișcărilor de stânga ar fi mai predispuși să celebreze violența politică și să-și exprime bucuria față de moartea oponenților. Un sondaj recent arată, într-adevăr, că persoanele cu vederi liberale tind să adopte mai des astfel de poziții.
Printre cei care au fost sancționați se numără și Anthony Pough, angajat al Serviciului Secret, care și-a pierdut autorizația de securitate după ce a postat pe rețelele de socializare comentarii critice la adresa lui Kirk.
Office Depot, un lanț de retail, a confirmat concedierea unor angajați care au refuzat să tipărească materiale comemorative legate de Kirk, catalogând comportamentul lor drept „inacceptabil și insensibil”.
Situația a stârnit reacții și în rândul altor politicieni, unii cerând retragerea finanțării instituțiilor care nu iau măsuri împotriva angajaților implicați.