Compania elenă Europe Holdings, listată la bursa din Atena, și-a anunțat intenția de a intra pe piața românească de asigurări, după ce a obținut aprobarea necesară de la Banca Centrală a Greciei. Compania intenționează să activeze inițial în domeniul garanțiilor, asigurărilor de transport și asigurărilor de incendiu, colaborând cu firme grecești de construcții care operează în țara noastră.
Extinderea pe piața română face parte dintr-o strategie mai amplă de creștere, care include și achiziții în sectorul asigurărilor. Compania a mai preluat recent firmele NAK Insurance Brokers și AMYNA, iar acum explorează noi oportunități de business. Printre domeniile de interes se numără asigurările imobiliare, cele auto – în special pentru flote – precum și asigurările de răspundere civilă, accidente personale și sănătate.
De asemenea, se discută și o posibilă colaborare cu Vista Bank în sfera asigurărilor bancare. Pe termen lung, compania își propune să intre și pe alte piețe din regiunea balcanică, precum Bulgaria, dar și în zone mai extinse din sud-estul Europei.
Procedurile necesare pentru intrarea pe piața românească au fost deja inițiate, iar autoritățile de supraveghere din țara noastră au fost notificate în conformitate cu protocolul de cooperare dintre autorități.