Primăria Generală a Municipiului București a aprobat organizarea unui miting public de către Asociația Noua Dreaptă și Partidul S.O.S. România, programat pentru 2 septembrie, între orele 11:00 și 13:00, în fața sediului primăriei. Evenimentul este promovat ca fiind îndreptat împotriva prezențe imigranților în capitală.
Decizia administrativă a fost luată în baza respectării prevederilor legale privind libertatea de adunare, fără a implica susținerea mesajului promovat de organizatori. Potrivit primăriei, cererea a îndeplinit condițiile legale, iar participarea este estimată la aproximativ 20 de persoane.
Știrea a apărut la scurt timp după un incident violent din București, în care un tânăr nepalez, angajat ca livrator, a fost agresat fizic și verbal pe stradă. Atacatorul, care a și filmat scena, a fost imobilizat de un polițist care se afla în zonă.
În același context, au apărut și declarații publice ale unor politicieni care au incitat la ostilitate față de imigranți, cerând boicotarea serviciilor acestora.
Primăria a precizat că orice instigare la ură sau violență va fi sancționată conform legii, iar răspunderea pentru astfel de acte revine în întregime organizatorilor și participanților. De asemenea, a fost menționat faptul că Strategia de incluziune a migranților, inițiată în dezbatere publică, a fost temporar retrasă pentru revizuire.
Evenimentul autorizat are loc pe fondul unei dezbateri tensionate privind prezența străinilor în România și măsurile de integrare socială.