Moldovagaz, desemnată furnizor de gaze naturale pentru Transnistria până în martie 2026

Compania Moldovagaz va asigura aprovizionarea cu gaze naturale a regiunii transnistrene până la data de 31 martie 2026. Decizia a fost luată de Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), ca măsură temporară, în contextul în care licența de furnizare deținută de Moldovagaz a încetat să mai fie valabilă începând cu 1 septembrie.

Autoritățile energetice explică faptul că această decizie are caracter tranzitoriu și urmărește menținerea continuității în livrarea gazelor către consumatorii din stânga Nistrului, în special în perioada rece a anului. Propunerea a fost inițiată de Ministerul Energiei și a fost coordonată cu Biroul Politici de Reintegrare.

Conform dispozițiilor ANRE, Moldovagaz va putea achiziționa gaze naturale de pe piața angro din Republica Moldova, inclusiv prin intermediul platformei de tranzacționare administrată de Bursa Română de Mărfuri Est S.R.L., dar exclusiv pentru a acoperi necesarul zonei transnistrene.

Totodată, compania este obligată să constituie rezerve de gaze care să reprezinte cel puțin 15% din consumul mediu anual al consumatorilor casnici, precum și al întreprinderilor și instituțiilor care oferă servicii sociale esențiale în regiune. Stocarea trebuie realizată progresiv: minimum 50% până la 30 septembrie și 100% până la 31 octombrie.

ANRE va monitoriza permanent îndeplinirea obligațiilor de către Moldovagaz. În cazul nerespectării prevederilor, autoritatea de reglementare poate aplica sancțiuni financiare sau poate retrage statutul de entitate desemnată, la propunerea Ministerului Energiei.

La începutul lunii august, ANRE a decis retragerea licenței de furnizare a gazelor naturale deținută de Moldovagaz, ca urmare a expirării termenului acordat și a neîndeplinirii cerințelor legale privind separarea funcțională, decizională și juridică față de alte activități din sector.