Secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, Serghei Șoigu, a publicat un material în care susține că autoritățile de la Chișinău ar pregăti falsificarea votului în diaspora la alegerile parlamentare din toamnă. Acuzațiile, fără dovezi, au fost imediat respinse de Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova, care le-a catalogat drept o nouă formă de amestec în afacerile interne și o campanie de dezinformare.
În replică oficială, diplomația moldovenească a condamnat ferm astfel de declarații, subliniind că acestea fac parte dintr-un efort coordonat de a influența negativ procesul electoral și de a discredita comunitățile de moldoveni din străinătate. Ministerul a reiterat angajamentul țării pentru organizarea unor alegeri democratice și transparente, în strictă conformitate cu legislația în vigoare.
De asemenea, autoritățile de la Chișinău au precizat că depun toate eforturile necesare pentru ca toți cetățenii, inclusiv cei din diaspora, să își poată exercita liber dreptul la vot. S-a menționat că numărul secțiilor de votare din străinătate a fost stabilit în mod obiectiv, iar în țările afectate de conflicte, precum Rusia, Ucraina sau Israel, vor funcționa câte două secții, similar alegerilor precedente.
Aceasta nu este prima dată când oficialități rusești emit acuzații nedovedite împotriva Republicii Moldova. Recent, mai mulți reprezentanți de rang înalt au criticat deciziile autorităților moldovenești, într-un context în care țara își continuă drumul spre integrarea europeană.
Expertul în securitate națională Stanislav Secrieru a avertizat, într-un interviu recent, că Moscova își intensifică eforturile de a descuraja participarea la vot a moldovenilor din diaspora, inclusiv prin metode de intimidare sau dezvăluiri false. Scenariile de destabilizare, precum alarmele de bombă sau protestele regizate, ar putea fi reluate, în încercarea de a submina încrederea în procesul electoral.
Președinta Maia Sandu a mai declarat, în ultima perioadă, că Federația Rusă urmărește să preia controlul asupra Republicii Moldova începând din această toamnă, sprijinind forțe politice care se opun cursului european al țării.