Un editorial recent publicat într-un cotidian de prestigiu din Marea Britanie aduce în discuție asemănări între comportamentul unor lideri autocratici și cel al unor figuri contemporane. Printre elementele evidențiate se numără obiceiul de a încuraja lingușirile exagerate și de a promova o cultură a supunerii absolute în cercul apropiaților.
În cadrul unei ședințe de guvern recente, unul dintre secretarii de stat și-a adresat șeful cu vorbe de laudă, invitându-l să-și admire propriul portret afișat pe un banner oficial. Alți membri ai echipei au urmat același tipar, oferind complimente exagerate și comparații istorice grandioase. Acest gen de comportament nu este nou. În trecut, lideri autocratici au fost numiți în presă „genii” sau „conducători fără pereche”, iar acoliții lor promovau o imagine de infailibilitate.
Această dinamică nu este doar derutantă, ci și semnificativă. Ea indică faptul că criticile constructive sunt suprimate, iar deciziile sunt luate fără a ține cont de vreun filtru real. În astfel de medii, orice poruncă, indiferent cât de neobișnuită, poate fi executată fără întârziere sau obiecție.
Printre măsurile recent adoptate se numără schimbări la nivelul unor instituții cheie. Au fost înlăturate din funcții persoane care au publicat date sau rapoarte care nu au fost pe placul administrației. Au fost emise ordonanțe privind pedepsirea unor acte simbolice, iar forțele de ordină au fost mobilizate în mai multe zone metropolitane.
De asemenea, au fost raportate acțiuni împotriva unor foști colaboratori care și-au exprimat public dezacordul, precum și cazuri de aplicare drastică a unor măsuri de imigrație. Toate aceste decizii par să vină dintr-o plăcere de a pedepsi disidența și de a consolida controlul.
Administrația pare să fi învățat din experiențele trecute și să fi ales oameni care să execute fără ezitare orice direcție primită. Aceasta contrastează cu perioadele anterioare, când unele personalități din aparatul de stat refuzau unele dintre cerințe.
În concluzie, autoritarismul nu apare întotdeauna printr-un act unic și spectaculos, ci adesea printr-o succesiune de mici abateri de la normele democratice. Fiecare dintre acestea, luată individual, poate părea ușor de justificat sau minimizat, dar împreună, ele schimbă profund modul în care este exercitată puterea.
